• 16.09.2025

Pelmeni (Meat Dumplings): Origins and Varieties

Sunt numiți „mâncarea burlacilor”, frigiderul studenților nu duce lipsă de ei, iar popularitatea lor i-a transformat într-o parte a culturii slave: pelmenii, sau — mai simplu pentru noi — colțunașii cu carne.

Motivul pentru care sunt atât de răspândiți și iubiți în Rusia, Moldova, Ucraina, Bulgaria și în alte țări este simplu: îi găsiți la fiecare colț de stradă (mai ales congelați), iar atunci când frigiderul e gol sau nu aveți timp să gătiți, acești mici colțunași umpluți cu carne se pregătesc repede și ușor, în timp ce potolesc foamea. În acest articol veți afla de unde provin și ce alte mâncăruri gustoase oferă bucătăria rusească.

Descoperiți sortimentul Berezka de pelmeni pentru gătit rapid acasă — comandați online; livrare rapidă în București.

Printre mâncărurile „împrumutate” de la alte popoare se află pilaful („plov”) — originar din Orientul Apropiat — și pelmenii (colțunașii cu carne), a căror rețetă provine din China („jiǎozi”), răspândindu-se apoi în Rusia și Asia Centrală.

Vedeți la Berezka pelmeni clasici, colțunași cu umplutură de legume(varianta vegetariană) dar și colțunași japonezi gyoza.

Pelmenii ne încălzesc în serile lungi, ne dau energie, ne consolează în momente grele. Însă de unde vin, cine i-a inventat, ce feluri de pelmeni există și unde se mănâncă? Vom încerca să lămurim toate acestea, călătorind prin istoria colțunașilor cu carne, cu mii de ani în urmă. Cine a fost primul care a avut ideea să înfășoare carne sau legume într-un aluat subțire și să le pregătească fie la abur, fie prin fierbere, probabil nu vom afla niciodată, la fel cum putem doar presupune când s-a întâmplat: cu 1.000 de ani înaintea erei noastre, la începutul erei noastre etc. Ceea ce știm cu destulă certitudine este locul: China.

Inventarea colțunașilor este atribuită, de regulă, legendarului medic Zhang Zhongjing, întemeietor al medicinei tradiționale chineze. Se credea că vedea în pelmeni aproape un panaceu — un leac pentru multe boli și o salvare pentru omul simplu, chinuit de ger și vânt. În nordul Chinei e adesea foarte frig, iar localnicii își degerau nu rareori… urechile. Ca să-i ajute, Zhang Zhongjing a început să facă mici pachețele din aluat, umplute cu carne de oaie tocată, piper și ierburi medicinale, pe care le fierbea în supă. Nu, pelmenii nu se aplicau pe urechile degerate, ci se mâncau fierbinți și suculenți — condimentele și ierburile aveau efect încălzitor, la fel ca supa. În general, să mănânci iarna carne fierbinte în aluat e o idee excelentă. Chinezilor le-a plăcut imediat noul preparat, numit „jiǎozi” — „urechi delicate”. Forma le amintea nu doar de urechi, ci și de lingourile tradiționale de aur și argint (yuanbao), astfel că pelmenii au devenit, pe lângă „leac”, simbol al belșugului. De atunci, sunt nelipsiți la masa de Anul Nou, pentru noroc.

Încercați la Berezka colțunași gyoza prăjiți — gata în câteva minute.

Tradiția de a înveli diverse umpluturi în aluat s-a răspândit în toată Asia de Est și de Sud-Est. Umpluturi: carne, pasăre, pește, ciuperci, legume. Metode: fierți, prăjiți, copți, la abur. Aproape fiecare cultură are propria versiune: la chinezi — wonton, baozi și dim sum; la japonezi — gyoza; la coreeni — mandu; la tibetani și nepalezi — momo. În India există „modak” — dulci, oferiți ritual zeului Ganesha.

Era inevitabil ca pelmenii să pornească spre vest pe principala arteră a lumii antice — Drumul Mătăsii. I-au dus mai departe nomazii mongoli, răspândindu-i în Asia Centrală și Siberia. Exemplul clasic al pelmenilor mongoli sunt buuzy (pozy), gătiți și astăzi în Buriatia, Ținutul Transbaikal și Mongolia — înrudiți ca formă cu chiflele aburite chinezești „baozi”. Apa fiind rară în marș, nomazii îi umpleau aproape exclusiv cu carne și îi găteau la abur. Din această cauză a apărut o particularitate a acestor chiftele: o mică deschidere sus și o formă rotundă, practică pentru drum. Nu se tăiau ca să nu se piardă cel mai prețios lucru — bulionul din interior; se mușca ușor și se sorbea zeama.

Probabil vă amintește de ceva — exact, hinkali sunt rudele buuzy-lor, dar perfecționate: au „codiță” de care ții. Această „tehnică”, sau tradiție, a trecut în cultura georgiană, creând una dintre cele mai cunoscute mâncăruri georgiene de astăzi. În Asia Centrală și Orientul Apropiat s-au răspândit mantı și micul chuchvara; în Turcia, mantı sunt de mărimea unei unghii — măiestria gospodinei.

Am pregătit o listă mai detaliată cu variațiile culturale ale pelmenilor:

China: wonton, jiaozi, xiaolongbao, bao(zi) & dim sum

— Wonton (雲吞/餛飩) : foi pătrate foarte subțiri (adesea cu ou), pliate triunghi sau „punguță”; umpluturi clasice: porc + creveți, ceapă verde; cel mai des în supă, dar și prăjiți. Diferența față de jiaozi: foaie mai fină, timp mai scurt de fierbere, textură mătăsoasă.

— Jiaozi (餃子) : „clasicul” nord-chinez, semicircular; foi puțin mai groase; umpluturi uzuale: porc + varză/ceapă chinezească; variante după gătire: shuijiao (fierți), zhengjiao (la abur), guotie (prăjiți, tip „potsticker”).

— Xiaolongbao (小籠包) : „soup dumplings” — aluat fin, umplutură de porc (adesea + aspic de supă) care se topește la abur; servite în coș de bambus; origini Jiangnan/Nanxiang (zona Shanghai).

— Bao / baozi (包/包子) : chifle aburite cu aluat dospit (rudă cu mantou simplu, fără umplutură); umpluturi sărate (porc, legume) sau dulci.

— Dim sum (點心) : nu e un tip de colțunaș, ci tradiția cantoneză a porțiilor mici pentru „yum cha”; include piese ca har gow (crevete în foaie translucidă), siu mai etc.

Japonia: gyoza

Gyoza derivă din jiaozi; după Al Doilea Război Mondial, cultura nord-chinezească a intrat în Japonia. Gyoza sunt de obicei mai mici, cu foaie mai subțire; se gătesc adesea yaki-gyoza (prăjit + aburit în aceeași tigaie). Umpluturi tipice: porc, varză, nira (leurdă/chive), ghimbir, usturoi.

Coreea: mandu

Mandu au multe stiluri: gun-mandu (prăjiți), mul-mandu (fierți), jjin-mandu (la abur), mandu-guk (în supă), wang-mandu (mari). Umpluturi frecvente: porc (sau mix porc/vită), tofu, ciuperci shiitake, ceapă, chive, susan; există și kimchi-mandu (pe care îl avem și noi în magazin) .

Tibet & Nepal: momo

Momo sunt „standardul” Himalayei: la abur sau prăjiți ( kothey ); umpluturi tradiționale cu yak, vită ori pui; în Nepal se servesc cu achar de roșii iute, în Tibet cu sos chili-usturoi.

India: modak

Modak sunt colțunași dulci, din făină de orez sau grâu, umpluți cu nucă de cocos + jaggery ; considerați preferați de zeul Ganesha și oferiți la Ganesh Chaturthi.

Mongolia & Buriatia: buuz/pozy

Buuz / buuzy (pozy) — „punguțe” rotunde la abur, cu vită sau oaie + ceapă, păstrează o gaură mică în vârf; foarte populare la Anul Nou ( Tsagaan Sar ).

Georgia: khinkali

Khinkali — găluște mari „cu codiță” ( kudi ), suculente în interior; umpluturi: carne tocată (vită/porc/miel) cu ierburi și condimente; tradiția este să sorbiți întâi zeama și să țineți de codiță (care, de obicei, nu se mănâncă).

Turcia: mantı

Mantı — în Turcia (ex. Kayseri mantısı ) sunt foarte mici și se servesc cu iaurt și usturoi + unt cu ardei; în Asia Centrală există variante mai mari, adesea la abur.

Asia Centrală & Caucaz: chuchvara / dushbara ( joshpara )

Chuchvara (cunoscută și ca düşbərə / joshpara ): pătrățele foarte mici de aluat cu carne condimentată, fierte în supă sau servite cu iaurt/sos; prezente în Uzbekistan, Azerbaidjan, Tadjikistan etc.

În Rusia, pelmenii au apărut relativ târziu, venind dinspre Asia prin Orientul Îndepărtat, Munții Altai și zona Baikal, fiind „împrumutați” de vânătorii siberieni. Acolo se mărunțea carnea și peștele de multă vreme. Înfășurate în aluat, devin un „fast-food” foarte practic: faceți provizii acasă, luați la drum iarna și fierbeți în apă topită din zăpadă. Când gerul ține luni întregi, pelmenii sunt o formă perfectă de rezerve care nu se strică — spre deosebire de alte preparate care, după îngheț, își pierd structura. Vânătorii și călătorii siberieni luau săculeți cu pelmeni congelați în taiga: puneau un ceaun la fiert și obțineau o mâncare sățioasă. Umpluturile siberiene reflectau fauna locului: vânat, pește, carne de ren (foarte apreciată), cu multe condimente, ceapă și uneori ciuperci. Se adăuga adesea grăsime tocată mărunt sau așchii de gheață, pentru ca, la fierbere, în interior să se formeze un bulion bogat. Forma era rotunjită, capetele răsucite spre interior — mai rezistenți la transport. Nu se numeau „pelmeni”, ci „pelnianî” („pâine în formă de ureche”) — motivul „urechilor” ajunsese din China. De altfel, vechea denumire rusească era „ușki” („urechiușe”), preferate, se spune, de Ermak în timpul cuceririi Siberiei. Până în secolul al XVII-lea, felul devenise atât de înrădăcinat în tradiția siberiană, încât în recensămintele vremii au început să apară nume de familie de tipul Pelmeniev sau Pelmennikov.

Pentru seri reci, pelmenii Berezka sunt alegerea rapidă: din congelator în oală, gata în 5–7 minute. Avem și varianta pentru copii, cu carne fragedă de pui și porc.

Când Siberia și Uralul au fost alipite definitiv Rusiei și a început exploatarea bogățiilor subsolului, pelmenii, din hrană obișnuită a muncitorilor, călătorilor și vânătorilor, s-au transformat în simbolul noii vieți îndestulate — felul preferat al unei „aristocrații” ivite odată cu valorificarea resurselor naturale siberiene. Publicistul siberian din secolul al XIX-lea, Nikolai Iadrințev, scria: „Când se aduc pelmenii, toate celelalte feluri sunt cuprinse de panică și nu îndrăznesc să apară pe masă. Cei de față nu îndrăznesc să refuze, oricâți s-ar servi. Din afară pare că pelmenii au umplut totul, că omul e sătul până în gât. Dar doar pare așa. Siberianul care i-a mâncat doar se îmbujorează, iar chipul îi strălucește de plăcere…” Din Siberia, pelmenii s-au răspândit în toată Rusia. Uralul avea propriile sale pelmeni: acolo s-au „înrudit” cu kundiumy (preparat turcic), pe care era obiceiul să-i coci mai întâi și abia apoi să-i fierbi. Există și o variație interesantă pe tema cheburecilor: un astfel de „pelmeni” prăjit se numea „posikunchik”, din pricina umpluturii foarte suculente, care putea literalmente să țâșnească din plăcintă la o mușcătură neatentă.

La Berezka puteți găsi și cheburek (șuberek) cu carne sau brânză și verdeață — aluat crocant și umplutură suculentă; vedeți aici!

Pe teritoriul actualei Republici Mari El se pregăteau podkogoli , cu umplutură de iepure și de bursuc, care la exterior semănau mai degrabă cu binecunoscutele noastre „vareniki”. Propriii pelmeni îi aveau și tătarii. În partea vestică a țării, unde pelmenii au ajuns pe căi ocolite, erau populare pierogi poloneze, knedlíky cehe, kroppkakor scandinave din aluat de cartofi și Maultaschen germane. Și totuși, inima rusă a fost cucerită anume de pelmenii siberieni. La Moscova și Petersburg ei au ajuns împreună cu industriașii siberieni și uralici îmbogățiți. Aceștia pur și simplu nu-și puteau imagina un prânz negustoresc bun fără felul obișnuit. Îi aduceau cu ei chiar și pe bucătarii siberieni — se considera că numai ei puteau găti pelmeni adevărați, „ca la carte”. Foarte repede, pelmenii au apărut în meniurile cârciumilor și restaurantelor. Au început experimentele cu umpluturile: în aluat se înveleau sturion, icre și, în general, orice delicatese la care se putea ajunge. Iar într-o cârciumă se serveau chiar pelmeni cu fructe în șampanie roz. Disputa despre „cum se mănâncă corect” a fost aprinsă: în supă (de legume, ciuperci sau carne), cu unt, în oțet cu piper; imigranții din Extremul Orient se mirau că, în capitale, se mănâncă fără lapte. Pelmenii au devenit și fel de casă — de zi cu zi și de sărbătoare; modelarea familiară s-a transformat într-un mic ritual.

Nici revoluția nu a putut submina hegemonia pelmenilor. După un scurt declin în războiul civil, în primii ani sovietici s-a impus ideea cantinei moderne și a început producția industrială de semifabricate: chiftele, perișoare, conserve, colțunași, sarmale și, desigur, pelmeni. Un rol cheie l-a jucat Anastas Mikoyan, responsabil cu aprovizionarea și producția alimentară; a vizitat SUA pentru a studia metodele industriale și a adus tehnologii și utilaje. Desigur, în locul hamburgerilor „rapizi” americani s-a ales tradiționalul pelmeni, care a înflorit în tot URSS și a devenit semifabricatul preferat. Atmosfera din „pelmennye” (baruri de pelmeni) — mese înalte la care mâncai în picioare, tăvi maronii, dozator de cafea dulce — era inconfundabilă. Lumea venea nu doar să mănânce, ci și să stea de vorbă (și, uneori, să bea pe ascuns). Inițial oferta era largă — existau chiar și pelmeni „chinezești” cu carne și varză; în anii ’70 s-a restrâns la amestec de vită + porc. Se vindeau și congelați, în pachete de carton (ne-transparente): ritualul era să scuturi pachetul — dacă „zornăie”, e în regulă; dacă nu, atunci s-au lipit și la fierbere se vor rupe. Astfel, pelmenii au ajuns o mâncare simplă pentru burlaci, muncitori și studenți care nu au timp sau bani, dar își doresc un prânz pe cinste.

La Berezka aveți pelmeni congelați porționați corect — nu se lipesc, fierb uniform; livrare rapidă în București.

Astăzi, cultura pelmenilor renaște: în restaurante găsiți de toate, de la deja obișnuitele gyoza japoneze la crab rangoon americani și hinkali georgiene. Există, se pare, ceva arhetipal în umplutura suculentă învelită în aluat fierbinte — potrivită oricând și oriunde. Așa cum scria, în secolul al XIX-lea, poetul japonez Tachibana Akemi: „Ce bine e când îți fierbi ceaiul, te așezi cu picioarele strânse și îți umpli gura cu un pelmeni gustos, aromat și gras.”

Vă invităm și noi să vă faceți seara mai bună și, dacă nu ați încercat încă, să alegeți pelmeni Berezka — gustul autentic al pelmenilor de casă. La Berezka găsiți o listă lungă de pelmeni: colțunași cu carne de porc, vită, mix porc-vită, curcan, pui, dar și vegetarieni numiți tradițional vareniki (umplutură de cartofi, ciuperci, varză). Iar la desert, colțunași cu vișine și brânză — exact ca la bunica. Comandați online — livrare rapidă în toată România.